Bill Wild
Director: Walter Hill
guión: Walter Hill
intérpretes: Jeff Bridges, Ellen Barkin, John Hurk, Diane Lane, David Arquette, James Remar, Bruce Dern, Christina Applegate, Keith Carradine, James Gammon, Marjoe Gortner, Karen Huie, Steve Reevis, Robert Knott, Pato Hoffmann, Patrick Gorman, Lee de Broux, Stoney Jackson, Stoney Jackson, Robert Peters, John Dennis Johnston, Loyd Catlett, Janel Moloney
Música: Van Dyke Parks
Fotografía: Lloyd ahern
EEUU. 1995. 98 minutos
„Los Héroes Noberían Morir.
La moral de toda la comunidad queda por los suolos. „22F36491E7”> charley prince
La Fantasmagoría Y La Leyenda
Div id = „6F39DA804A”> 6F39DA 804A ” De Los Más Sonoros Fracasos en El Box-Office de Su Trayectoria (Tuvo un Presupuesto de 30 Millon de Dólares, Y Recaudó … ¡Sólo 2!), Bill Wild No Cuenta Entre Los Títulos Más Recoverdos Del Director, Pero En Cambio Sí Merecería Estar en ONU eventual Breve Listado de los Más Idiosincrásicos, Más Reveladores de Su Personalitad, Y Más Logrados. regizor Cuya Qurencia Por El Western Se Ubica Más Allá de Su Práctica -Mucho Se Hablado Ya de Losos del Cine De Hill Con ese Género REFLADAS EN SUS MANERAS A LA HORA DE ABORGAR OTROS, COMO E L CINE DE ACCIÓN-, CINE WILD Bill Volvía A Darienda Suelta A ESA MIRADA, Entre Revisionista Y Fascinada, Que Iniciara Tres Lusttros Antes con Foajidos de Leyenda (1980) Y que, Poco Antes de la Realización Del Título Que Nos Ocua, Había PROSURGIUL CON GERÓNIMO, UNA Leyenda (1994). El Sonoro Fracaso Lo Alejaría del Género -y Más Bien Le Conderaría Al Ostracismo RO Término Abolutos-, Pero Hill Logrría Redimirse Casi UNA Década Después y en El Ámbito Televisivo, Firmando Dos Obras de Prestigio -y Para Marele Sus Mejores Westerns-: el piloto DE LA Excellente Serie Western de David Milch Deadwood (2004), y la mini-seie de dos capítulos los protectores (traseu rupt, 2006). div id = „152071cc25”
Amante del Anclaje En Los Mitos Y Folclore Del Universo Western, Tras Acercarse A la Mítica de los Hermanos James Y Younger Y Hablarnos del Célebre Jege Apache, Le Lelegó El TURNO A OTRO Personalaje quee No Necesita Indecación Entre Cualquier Amante del Género: James Butler Hickok (1837-1876), Más Conocido Como Wild Bill Hickok, Explorator, Aventurero, Jugador, Pistolero y Alguacil de los Estados UNIDOS, U n Persoana ASOCIADO COMO POCOS AL ROMANCIZAMO DEL VIEJO OESTE YA quien Décadas del Siglo Pasado SE Ledicó Siglo Bibliografía, Novela, CONSTANDO INCROUSO UNA APORTACIÓN DEL MISAMSIMO RICHARD MATHERSON, MEMERELE BILL BILL HICKOKOKOK (1996) . Hill Quiso Aportar Su Visión Sobre El Persoaje A Través de Esta Película, Que, Badada en La Obra Teatral de Thomas Babe Părinții și fiii (1978), Rinde Homenaje A ESA Condición Espectral Del Persoaje, Entre La RealIdad Y La Mítica Que Le Convirtiera Antaño EN EL PRIMER HÉROE DE LA DIME NOVEL DEL OESTE. Si con Wild Bill Pagó El Pelane del Fracaso Comercial, Debe Que El Mismo Persoane Redimió Al Director, Pilotul EN El Citado Piloto de la Serie Deadwood Walter Hill Regresaría Un acvariu Imaginario, Lugar Y Persoaje (Siendo Curiosamentat Encarnado Por Keith Carradine, Quie Fuera UNO DE LOS HERMANOS TUNIE EN FORAJIDOS DE LEEIENDA Y NADA MENOS QUE BILFALO BIL ESTA BILL WILD) Para Filmar Acontecimientos Semejantes Desde Otra, Complementaria, Perspective.
DIV ID = „152071CC25”
Los Términos de Evocación del Filme, La Mirada Embelesada, SE Ediban Desde Todos Los Frentes Posibiles, Yendo Más Allá de diverse conceptos exploaders en sus dos anteriores obras del género y alcanzando un bénero que, en sus posteriores obras televisivas, reconduciía a la búsqueda de realismo expozitivo. La Evocación se hace patente desde el arnranque, que nos ubica en el entiero del Personaje, y Donde VEMOS A Sus Dos Amigos, Charley Prince (John Hurt) Y Calamity Jane (Ellen Barkin), Prestos A Narrar La Historia Según La Fórmula De Los SUESIVOS Flash-backs.Evocația se găsește în deciziile estetice, în pariurile monocromatice, uneori în sepia, altele în tonuri de pământ sau într-un saturat alb-negru, cu intenții care pot acoperi atât nostalgic, cât și unele aspect fantasmagoric. Și evocarea (și nostalgia și fantasmagorii) sunt, de asemenea, detectate în structura episodică, în certitudine de a introduce episoade fragmentare care alcătuiesc mozaicul mare și neconcludent pe care miticul occidental ne-a lăsat de la caracter, inclusiv o retrospectivă de sine conștientă de toate Acest lucru, în secvența în care vedem Hickok cu factura de bivol într-un tur teatral care îi referă la propriile gestații.
DIV id = „152071cc25”
Astfel de practici, că personajele se acumulează să trăiască legende înaintea publicului, ca fiind extravagante la fel de adevărate, au fost, de asemenea, citate de Andrew Dominik în uciderea de Jesse James de către Lakard Robert Ford (2007), unde Ford (Casey Affleck) a interpretat înainte de publicul secvența asasinării Outlaw. Titlul Dominik a dobândit rapid o categorie de cult, dar nimic nu a fost menționat la fel de mult ca și acele lucrări datorate proiectului de lege sălbatic. Formele cele mai sofisticate, de asemenea, foame, nu ar fi trebuit să împiedice să vadă că intențiile narative au fost foarte identice: tensionarea povestea dintre demistificare că personajul însuși propune din viața sa (acolo Isus James întruchipează Pitt; aici o Bill Hickok, Jeff Bridges, a suferit de evivii în corpul – saci de glaucom și spiritul, alcoolic și taciturn, și că se rătăcește doar noaptea printre alei de lemn care caută rețeta artificială de opiu în fumătorii chinezi) și nevoia de a exploda legenda care descoperă în jurul lui , într-o comunitate care are nevoie de referințe, eroi și care exagerează întotdeauna povestea gestațiilor sale. DIV id = „152071cc25”> 7d9a3cda1d „> 1430406872_wild_bil_3
În ciuda pornită de la un material străin, deal se distanțează un timp la interesul narativ în acea natură a lui Hickok ca o personalitate expansivă atât de corectă Io Western, aceasta este condiția dvs. legendară, care, după cum am arătat este o condiție cu care personajul nu este confortabil, poate pentru că este singurul conștient de diferența dintre epicul mitic și pateticul realității. Ca și restul genului consacrat de deal, factura sălbatică se caracterizează printr-o direcție artistică atentă, pentru generozitatea sa în recrearea sa occidentală atmosferică și pentru o caracterizare bună: indiferent cât de mult a fost criticat, Jeff Bridges este mare pe piele greu, dar chinuit, prin Bill Wild, și printre compartimentele istoriei, găsim interpretări în mod egal de nume precum cele de rănire, barkin, Diane Lane, Bruce Dern, James Gammon, Marjoe Gortner sau David Arquette, acesta din urmă Acest lucru compune splendid Jack McCall, tânărul dezorientat și corodat de ura care caută Hickok să-l omoare, pentru că el este responsabil pentru relele care s-au încheiat cu viața mamei sale, vechi iubitor de factură. În acord cu acest efort în aranjarea pieselor care dau o veridicitate povestirii, deal se apropie violența mitică și arbitrară a Occidentului, cu secvențe adesea caracterizate de cinetica lui și puterea sa explozivă, chiar și prin brutalitatea și rugozitatea lui, care în Cele mai bune ocazii au luat în considerare o notă lirică ascuțită, un anumit poetic.
divid id = „152071cc25”>
, dar la toate acest proiect de lege sălbatic adaugă ultimul act (ultima treime din imaginile scurte) în care ineluctabilul, uciderea caracterului, actul filmate cu convingere absolută și unde dealul Căi uscate nu râd cu o adâncime lirică care merge împreună cu povara evidentă a abstractizării. Merced de această culminare excelentă a povestirii, filmul reușește să depășească problema destul de obișnuită a lucrărilor Hill, un regizor care, gestionând povestiri în termeni exuberanți, adesea nu acordă atenție coeziunii interne a ceea ce povestește, pierzând cu ușurință ANECDOTE sau DIGRESIONUL, și atractiv că acesta este, plătiți prețul dispersiei, lipsa concreției și intensității pe care întregul trebuie să le comoveze. Un astfel de deficit, plin de plauzibil pe cealaltă parte estimată de legendă (și, în general, în cinematografia Walter Hill, extramuros occidental), aici este atenuată de capacitatea introspectivă a povestii, a crescenților absorbanți și a unei producții frumoase. Revizuirea de astăzi Bill Wild vă invită să nu vă aduceți comentariile obișnuite despre Cinema Hill după primele și mai multe titluri de renume.Invită să regândească faptul că a oferit întotdeauna lucrărilor descompuse în esența sa, a virtuozității, uneori, nu a eșuat în eficacitatea unei lipse de concreție sau a unei expuneri dramatice. Bill Wild, ca răspuns la aceste furtunuri, puțin a făcut efectori, nimic de lumină, înfricoșătoare sau disproporționată și da foarte multă introspectivă și armonioasă în tonul său, deliberat luminos. Și dacă le propunem în anumite biserici de vest, sălbatic, meritată în ziua cea mai de succes, el a avut și continuă să fie salvată de uitare; Pe de o parte, așa cum a fost sugerat în legătură cu filmul Andrew Dominik, deoarece a stabilit linii de influență indiferent de cât de mult a fost nimicită; Pe de altă parte, deși în legătură cu cele de mai sus, pentru că la data lui a fost o lucrare, el a apărat cu unghii și dinți supraviețuirea motivelor universale din vest. Deși poate astăzi, genul este într-o formă mai bună, este adesea folosit de platforma postmodernă sau artificială, citând conexiuni intergenale sau alte probabilități care uneori rezultă din interes și altele nu sunt. Contribuția lui Walter Hill la gen, și poate cu o factură sălbatică în vârful său, el nu a încercat niciodată să corespundă comisioanelor pentru alte interese, ci să pună limba timpului său la serviciul său, patrimoniul clasicist și, în același timp, o dovadă incontestabilă de dragoste pe care autorul a mărturisit întotdeauna genul de excelență al cinematografului american.