abstract istoric care se ocupă de teoria evoluționistă în perioada dintre moartea lui Jean-Baptiste Lamarck (în 1829) și publicarea lui Charles Darwin este originea speciilor (în 1859), sa concentrat în principal pe radicali evoluționiști care au fost, în cea mai mare parte, care lucrează la marginea științei mainstream. Acest eseu, totuși, dorește să indice că, în aceeași perioadă, un transformism mai moderat (chiar conservator) a fost dezvoltat în centrele bine respectate de dezbatere științifică. Aceasta se concentrează prin concentrarea asupra traiectoriei intelectuale a belgiei Jean-Botetiste d’Omalius D’Halloy, nu numai un geolog al reputației europene, ci și un aristocrat conservator și catolic remarcat. Pe baza materialelor de arhivă neutilizate, acest eseu cercetă că d’Omalius și-a dezvoltat ideile evolutiste, pornind de la lecțiile pe care le-a luat cu Lamarck la începutul secolului al XIX-lea și se încheie cu ultimele publicații de transformare, publicată ca un an de 90 de ani – în anii 1870. În plus, eseul analizează modul în care D’Omalius a adaptat ideile de transformare ale lui Lamarck la viziunea sa personală și se uită la tactica pe care o folosea pentru a deschide un spațiu pentru dezbaterea evoluției. În acest fel, arată un aspect în mare măsură necunoscut al transformării transformării la mijlocul științei din secolul al XIX-lea.