Această lucrare analizează relațiile dintre procesele individuale de conceptualizare și cunoștințele construite colectiv. În acest scop, relațiile dintre credința ideologică într-o lume echitabilă și credința în justiția imanentă, având în vedere că ambele au fost întreprinse de psihologia genetică (Piaget, 1932) și psihologia socială (Lerner, 1980), potrivit teoreticului și metodologic particularitățile fiecăruia. A fost efectuat un studiu descriptiv corelativ în care au participat copiii și adolescenții din orașul autonom Buenos Aires. Rezultatele obținute au permis distincția existenței a trei moduri diferite de a justifica credința într-o lume dreaptă, în funcție de vârsta subiecților: justiția imanentă a naturii, reciprocitatea socială și meritul personal. Se concluzionează că credința în justiția imanentă ar fi o modalitate de a justifica credința în justiția lumii colorată cu caracteristicile gândirii copilului. În plus, credința în lumea echitabilă ar funcționa ca o restricție ideologică asupra dezvoltării cognitive, limitând chestia posibilă.